"Nu mă simt confortabil să mă aflu ameninţat de grevă. Sper că nu vom ajunge la protest. Suntem în proces de negociere cu angajaţii, există dorinţa de a se negocia, poate chiar o majorare salarială. Din păcate, există monitorizarea Guvernului României care nu permite negocierea unui contrat colectiv de muncă, decât atunci când există buget", a declarat Udrişte.
Peste 4.000 de salariati Metrorex au ameninţat cu greva generală dacă nu se va negocia un nou contract de muncă în care să fie stipulată o majorare salarială de până la 26%. Protestul de două ore din 12 noiembrie este doar un pas din şirul cu care ameninţă sindicaliştii. Directorul Metrorex a spus că negocierea contractelor de muncă de la Metrorex va urma după aprobarea bugetului pe 2010.
Cât priveşte dezvoltarea mijloacelor de transport în comun, acesta a spus că "avem un proiect pentru înfiinţarea unei Autorităţi Metropolitane care să gestioneze toate problemele oraşului. Instituţia ar trebui să se ocupe de dezvoltarea mijloacelor de transport, modernizarea lor şi aducerea de venituri".
Udrişte a dat asigurări că nu se vor face reduceri de persoanal la Metrorex, mai ales că metroul este în plin proces de modernizare şi dezvoltare. "Anul acesta au fost puse în funcţiune patru linii de metrou, au fost introduse trenuri suplimentare la cererea mare de transport. Am dezvoltat capacitatea de transport cu 15%", a completat oficialul.
Legat de Pasajul Băneasa, Gheorghe Udrişte a spus că acesta va rezolva problemele traficului, considerând că soluţia pentru decongestionarea traficului în zona de nord va fi tot o linie rapidă de metrou.
De asemenea, se încearcă să se lege Bucureştiul de zonele periferice, precum Pipera, Bolintin, Berceni, Domneşti.