"Eu cred că dintr-o dată se vede diferenţa de tratament între felul în care PD-L reacţionează atunci când există oarecare suspiciuni legate de un membru al său, fie şi ministru, şi ceea ce face PSD care se chinuie de doi ani de zile să lase dosarul lui Adrian Năstase să plece din Parlament", a declarat Udrea.
Ministrul Turismului a mai spus că, în urma unor discuţii cu colegii de partid, s-a decis să o susţină pe Monica Iacob Ridzi. "PD-L îşi susţine oamenii, miniştrii, dar, în acelaşi timp, doreşte ca totul să se facă transparent, doreşte ca atunci când există suspiciuni legate de activitatea cuiva să se facă toate cerecetările legale şi procedurale corecte pentru ca aceste suspiciuni să dispară", a mai susţinut Udrea.
Liberalii au solicitat, luni, în cadrul şedinţei din Camera
Deputaţilor, urmărirea penală a ministrului Monica Iacob Ridzi, iar
deputaţii au anunţat că se vor pronunţa, marţi, prin vot, asupra
propunerii
deputaţilor PSD şi PNL de constituire a unei Comisii de anchetă în
privinţa informaţiilor apărute în presă privind organizarea de către
ministrul Tineretului, Monica Iacob-Ridzi, a evenimentelor de Ziua
Tineretului.