"În acest caz s-au făcut tot felul
de demersuri importante. Consiliul Naţional pentru Combaterea
Discriminării (CNDC) a sesizat UEFA şi instituţiile abilitate, dar,
după părerea mea, nu este vorba despre o problemă care poate fi
rezolvată de aceste instituţii şi de către autorităţile sportive. De
aceea, noi, astăzi (joi, n.r.), am depus o plângere penală la Parchetul
de pe lângă Tribunalul Bucureşti în legătură cu ceea ce s-a întâmplat.
Plângerea se referă la o faptă deosebit de gravă, de propagandă
naţionalist-şovină, săvârşită sub formă de agitare la ură naţională.
Aceasta este încadrarea, prevăzută de art. 317 din Codul Penal", a
declarat Marko Bela.
El a adăugat că plângerea este depusă împotriva unor autori
necunoscuţi, dar speră că anchetatorii îi vor identifica. "Există
înregistrări, tot ceea ce are nevoie Parchetul, dar, oficial, este
vorba de autori necunoscuţi. Am aşteptat atâta deoarece, în mod normal,
ar fi trebuit ca Parchetul să se autosesizeze. Eu nu ştiu dacă nu s-au
autosesizat, sper să o fi făcut, dar până în acest moment nu avem
niciun semnal. În alte cazuri imediat aflăm că a început urmărirea
penală, în acest caz nu am nicio informaţie că Parchetul ar fi făcut
vreo mişcare", a explicat liderul maghiar.
Marko a precizat că ştie că ceea ce se întâmplă în fotbal ţine de
forurile sportive, care trebuie să intervină, dar nu este mulţumit doar
cu atât. "Nu. Aici şi justiţia, instanţa, Parchetul, poliţia au, nu un
cuvânt de spus, ci trebuie să-şi facă treaba. Şi eu am impresia că
aceste autorităţi, nu vreau să acuz, nu îşi fac treaba. Păi, dacă aici,
în Tg Mureş, pe un gard ar fi apărut o inscripţie, nu ar fi intervenit
cineva? Parchetul. Poliţia. Care e diferenţa că a apărut bannerul la un
meci de fotbal. Fapta e cu atât mai gravă pentru că a văzut-o toată
lumea, a apărut la emisiunile în direct", a afirmat politicianul.
La meciul dintre Steaua şi Ujpest a fost afişat un banner pe care scria
"Cât ţine o unguroaică c...tul în ea? 9 luni". Şi suporterii maghiari
însă au scandat, la intrarea în ţară, expresii triviale, rasiste şi
separatiste, însă Marko Bela nu le consideră grave. "Nu se poate pune
semnul egalităţii. Nu este o jignire să fii făcut ţigan, pentru mine nu
are un sens peiorativ"a spus liderul unional.
El a precizat că dacă acest lucru nu va fi sancţionat vor fi din ce în
ce mai multe manifestări ultranaţionaliste. Marko Bela a adăugat că
speră că suporterii din Budapesta nu vor reacţiona la fel, joi seara,
în cadrul returului care are loc la Budapesta.