Procurorul de caz din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de Combatere a Infracţiunilor de Corupţie Săvârşite de Militari a dispus, pe 12 februarie, începerea urmăririi penale faţă de colonelul Diaconiţă pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor în formă calificată, infracţiuni de instigare la mărturie mincinoasă, conform unui comunicat al Direcţiei Generale Anticorupţie.
Dosarul a fost instrumentat cu sprijinul ofiţerilor Direcţiei Generale Anticorupţie – Biroul Anticorupţie pentru judeţul Dâmboviţa din cadrul MAI, care s-au sesizat din oficiu cu privire la preocupările infracţionale ale inculpatului la data de 23 aprilie 2008, dată la care Diaconiţă ocupa funcţia de inspector şef al ISU Dâmboviţa.
"În baza actelor premergătoare efectuate de către ofiţerii D.G.A. – Dâmboviţa, sub coordonarea procurorului DNA, au rezultat probe conform cărora, în perioada 2006-2007, din ordinul inspectorului şef Corneliu Diaconiţă, s-au acordat cadrelor militare drepturile anuale de echipament în echivalent bănesc, cadrele respective fiind "direcţionate" să-şi execute contra cost o serie de articole din echipamentul militar la două persoane fizice autorizate, din judeţul Dâmboviţa, care executau activităţi de croitorie, dar nu erau agreate de MAI, conform actelor normative în vigoare. Învinuitul a primit de la una dintre aceste persoane, în mai multe tranşe, suma de 7.500 lei, cu titlu de mită", se arată în comunicat.
De asemenea, tot în perioada 2006-2007, s-au reţinut din drepturile salariale ale cadrelor militare diferite sume de bani care au fost utilizate pentru satisfacerea intereselor unităţii militare, în condiţiile în care aceste cheltuieli se suportă din bugetul alocat.
Până în prezent, au fost audiate un număr de peste 300 cadre militare, mai mult de jumătate constituindu-se părţi civile în dosar.
Prejudiciul estimat, produs ca urmare a activităţii infracţionale a inculpatului, se ridică la suma de 270.000 lei.