De asemenea, Tribunalul Bucureşti a respins, vineri, recursul lui Marcel Popa şi al lui Mihai Mila, doi dintre bodyguarzii lui Becali, urmând ca aceştia să rămână în arest.
Judecătoria Sectorului 1 susţine că infracţiunile de care sunt acuzaţi inculpaţii din dosarul Becali nu au impact negativ în societate, pentru că părţile vătămate au încercat să negocieze maşina furată finanţatorului Stelei.
Astfel, judecătorul motivează decizia de a elibera cinci persoane din dosarul Becali prin faptul că acestea nu reprezintă un pericol social. "În consecinţă, instanţa apreciază că nu suntem în prezenţa unui pericol concret pentru ordinea publică, raportat la împrejurările şi natura faptei, neproducându-se acel sentiment de insecuritate şi revoltă cu intensitatea pe care o asemenea faptă l-ar genera asupra societăţii civile, în alte circumstanţe decât cele relevate mai sus, şi nici asupra părţilor vătămate, care în continuare sunt deschise la negocieri, aşa cum reiese din declaraţia inculpatului Popa Marcel, aceştia fiind iniţiatorii unei eventuale înţelegeri şi abordându-l în acest sens, iar rezonanţa socială a fost estompată şi influenţată puternic de atitudinea acestora", susţine Judecătoria Sectorului , în încheierea prin care i-a pus în libertate pe Zmărăndescu, Ştefan Dediu, Nicolae Dumitraşcu, Mihai Mila şi Maricel Popa.
Judecătoria Sectorului 1 a decis, vineri, să nu prelungească mandatele de arestare pentru Cătălin Zmărăndescu, Ştefan Dediu, Nicolae Dumitraşcu, Mihai Mila şi Marcel Popa, aflaţi după gratii în dosarul Becali, însă decizia nu este definitivă. Decizia finală va aparţine Tribunalului Bucureşti.