Unele femei au donat ovocite de mai multe ori, care au fost implementate unor femei diferite, iar copiii care vor rezulta în final sunt fraţi, ceea ce duce la nesocotirea valorilor etice, motivează Tribunalul Bucureşti decizia de arestare a trei persoane în scandalul ovulelor.
"Tribunalul urmează a avea în vedere şi împrejurarea potrivit căreia comercializarea de ovocite este interzisă, deoarece reprezintă o formă de exploatare a femeilor şi o nesocotire a valorilor etice, existând mai multe persoane care au donat în repetate rânduri ovocite, care au fost implementate unor femei diferite, rezultând, astfel, în final, copii care (genetic) sunt fraţi", arată magistraţii Tribunalului Bucureşti.
Instanţa a mai avut în vedere faptul că "inculpaţii au profitat de faptul că donatoarele aveau o situaţie materială extrem de precară, că majoritatea erau persoane fără educaţie care nu aveau reprezentarea în concret a consecinţelor tratamentului la care se supuneau, urmărind numai realizarea unui folos material care, de altfel, era extrem de mic la ceea ce se întâmpla în realitate". Magistraţii susţin că au ţinut cont, astfel, de riscurile pe care le prezintă tratamentul urmat şi manoperele de recoltare, pentru sănătatea fizică şi psihică a donatoarelor, indiferent de împrejurarea că acestea au fost de acord cu donarea de ovocite.
La dosarul cauzei, în propunerea de arestare preventivă, există declaraţia unui medic colaborator, Elvira Brătilă, care verifica starea de sănătate a donatoarelor şi ajuta la extragerea ovocitelor. Aceasta a arătat că pacientelor li se interzicea să comunice cu donatoarele şi că singura care se ocupa de programări, tratamente, plăţi şi contactarea persoanelor era Cecilia Borza, care a şi fost arestată în cauză. Borza se comporta "într-un mod necorespunzător" cu personalul medical, mai arată Elvira Brătilă, care a declarat că şi ei i s-a atras atenţia să nu ia legătura cu pacientele.
Patronul clinicii Sabyc, Harry Mironescu, care a fost arestat preventiv pentru trafic de ovule, a mai fost cercetat în 2005 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru aceeaşi faptă, dar a scăpat din cauza unor lacune legislative, potrivit motivării Tribunalului Bucureşti.
Astfel, se arată în propunerea de arestare înaintată de procurori şi menţionată în motivarea instanţei, pentru Harry Mironescu "s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală datorită unor lacune în legislaţie, întrucât în cuprinsul Legii nr. 95/2006 nu existau referiri şi la prelevarea de celule de origine umană, existând în acea perioadă un scandal imens la nivel european, ca urmare a existenţei traficului de ovule din România către Marea Britanie".
Tribunalul Bucureşti a emis, luni, 20 iulie, mandate de arestare pentru 29 de zile pentru cele trei persoane acuzate că ar fi "capii" reţelei de trafic internaţional de ovule în care este implicată clinica Sabyc.
Decizia privind mandatele de arestare pe numele patronului clinicii Sabyc, Harry Mironescu, fiului acestuia, Yair Miron, medic rezident la clinică, şi pe numele Ceciliei Borzea, persoana care se ocupa de relaţii cu clienţii, nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs.
Procurorii DIICOT Bucureşti au dispus începerea urmăririi penale şi reţinerea, pentru 24 de ore, a lui Harry Mironescu, Yair Miron şi Cecilia Borzea din Bucureşti, aceştia fiind acuzaţi de constituirea unui grup infracţional organizat şi de organizarea traficului de celule de origine umană în scopul obţinerii unui folos material.
28 de persoane, între care şi cetăţeni străini, au fost duse cu mandat pentru audieri, duminică, la sediul DIICOT, în scandalul legat de traficul cu ovule de la clinica Sabyc, fiind reţinute, până acum, 3 persoane, au declarat surse judiciare.
În urma celor 4 descinderi, care au avut loc duminică în Bucureşti şi Ilfov, au fost ridicate documente şi calculatoarele policlinicii.
Preşedintele Colegiului Medicilor din România, Vasile Astărăstoae, a precizat că instituţia pe care o conduce s-a autosesizat în cazul medicilor români de la clinica Sabyc, iar sancţiunile vor fi luate după ce va primi de la anchetatori concluziile privind traficul de ovule.