Iustin Covei şi celelalte persoane reţinute de procurorii DIICOT în cazul cardurilor clonate au fost duşi, astăzi, la Tribunalul Bucureşti, cu propunere de arestare preventivă.
Procurorii DIICOT au cerut arestarea preventivă a lui Iustin Covei şi a încă 13 persoane.
Propunerea de arestare preventivă s-a judecat în şedinţă secretă.
Iustin Covei şi celelalte 13 persoane sunt învinuiţi de procurori pentru constituire de grup infracţional şi infracţiuni de comerţ electronic. Potrivit unor surse judiciare, din cele 14 propuneri de arestare făcute pentru învinuiţi, una este în lipsă, pentru un bărbat, cunoscut sub porecla "Baronul", a fugit şi este căutat în continuare de oamenii legii.
Procurorii au respins, în această dimineaţă, şase plângeri la ordonanţele de reţinere. Poliţiştii şi jandarmii care au participat, joi, la descinderile din Craiova, pentru destructurarea unor grupări care falsificau carduri, au ridicat peste 100 de arme albe şi aparatură folosită la clonarea cardurilor bancare.
"Au fost aduse la sediul grupării peste 20 de persoane pentru audieri şi au fost trimise deja spre sediul DIICOT Bucureşti. Dintr-o garsonieră au fost ridicate 124 de cuţite şi săbii, dispozitive de clonare a cardurilor, calculatoare, echipamente de stocare, guri de bancomate şi camere video", a declarat, joi, lt. Cosmin Mirea, purtătorul de cuvânt al Grupării Mobile de Jandarmi Craiova.
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura centrală şi Serviciul Teritorial Craiova, împreună cu poliţişti din cadrul Direcţiei de Combatere a Crimei Organizate Bucureşti şi Brigada de Combatere a Crimei Organizate Craiova, sprijiniţi de jandarmi, au efectuat joi 29 de percheziţii domiciliare, la mai multe adrese din municipiile Craiova, Constanţa şi Bucureşti, în vederea destructurării unor grupări organizate specializate în fraude cu cărţi de credit.
Potrivit DIICOT, investigaţiile procurorilor vizează activităţile infracţionale comise de un număr de trei grupuri infracţionale organizate ce acţionau pe raza municipiului Craiova şi care erau coordonate de învinuiţii Jean Marin Mihăilă, zis "Jan", Nicolae Drivan Florin, zis "Fulgerică", Ionel Călin, zis "Nixon", Iustin Covei şi Petre Hălănei.
În sarcina acestora s-a reţinut că, începând cu luna februarie 2009, au finanţat şi coordonat acţiuni infracţionale pe linia fraudelor cu cărţi de credit derulate pe teritoriul altor state, în special Australia, Iordania şi Tunisia.
După finalizarea percheziţiilor domiciliare, se va proceda la conducerea învinuiţilor la sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism Bucureşti, urmând ca, în funcţie de probatoriul administrat în cauză, să se procedeze la luarea măsurilor preventive faţă de aceştia, mai informează DIICOT.