Datele strânse de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii arată că în intervalul ianuarie-aprilie 2009, trei sferturi din firme şi-au încetinit motoarele pentru că nu mai au bani. Mai mult, 15% dintre aceste companii cu probleme sunt aproape de faliment.
Oamenii de afaceri spun că nici măsura prin care firmele pot cere amânarea plăţii restanţelor către buget timp de şase luni nu-i ajută prea mult. Şi asta fiindcă firmele trebuie să îndeplinească prea multe condiţii pentru a obţine această păsuire de la stat. Întârzierea capitalizării CEC şi Eximbank este o altă problemă pentru patroni pentru că astfel nu pot face rost de bani.
Nu în utimul rând, patronatele cer ca programul Prima Casă să fie aplicat doar pentru construcţia de locuinţe noi pentru ca astfel să fie încurajate investiţiile în România.