Picturile, semnate Hitler şi datate în 1910 şi 1911, au fost programate pentru vânzare pe 5 septembrie, cu un preţ de pornire de 3000 euro, la casa de licitaţii Weidler din oraşul german în care au avut loc cele mai mari întâlniri ale naziştilor din anii 1930, dar şi celebrul proces de inculpare a criminalilor de război, anunţă AFP.
Picturile reprezintă o moară, micul oraş austriac Weisenkirchen in der Wachen şi o casă aflată pe malul unui râu, traversat de un pod. Reprezentanţii casei de licitaţii unde s-au mai vândut, în luna aprilie a acestui an alte picturi atribuite lui Hitler, în valoare de 32.000 euro, nu au dorit să precizeze provenienţa obiectelor care urmează să se vândă în toamna acestui an.
De asemenea, în 2006, casa Weidler vindea o operă de tinereţe a Führer-ului, contra unei sume de 11.000 euro.
Pânzele lui Hitler au avut succes şi în alte ţări. În 2006, 21 de pânze au fost vândute în Marea Britanie cotra sumei de 140.000 euro, iar în luna aprilie a acestui an, o serie de 13 tablouri realizate de Hitler în tinereţe au fost vândute în Anglia cu 107.645 euro.
În tinereţe, Adolf Hitler a încercat să se înscrie la Academia din Viena, pentru a face studii de artă, dar a fost respins pe motiv că este lipsit de talent. A continuat să picteze, însă, copiind scene de pe cărţile poştale pe care le vindea turiştilor.