În jur de 12 martori vor
depune mărturie la poliţie pentru ceea ce s-a întâmplat, iar printre ei
se află şi mijlocaşii Riccardo Montolivo şi Marco Donadel, alături de
fundaşul Dario Dainelli, ei fiind aşezaţi în partea din spate a
autocarului şi l-au văzut pe bărbatul căzut.
Suporterul lui Genoa, Gabriele Amato, a fost lovit de autocarul
Fiorentinei, care pleca de la stadion. Meciul respectiv s-a terminat la
egalitate, scor 3-3, iar Adrian Mutu a reuşit toate cele trei goluri
ale echipei pregătite de Prandelli.
Incidentul s-a petrecut întrucât şoferul a încercat să se
grăbească pentru că fanii echipei adverse erau nemulţumiţi de unele
decizii ale arbitrului şi ar fi putut ataca autocarul grupării toscane.
Presa italiană a scris că fanul lui Genoa consumase cocaină înainte să
vină la meci, dar nu s-a stabilit dacă din acest motiv şi-a pierdut
echilibrul şi a fost lovit de autocar.