În ultimele zile conflictul din Gaza a făcut, din păcate, victime şi în rândul sportivilor. Trei fotbalişti au murit ucişi în propriile case de bombele israeliene, informează "Gazetta dello Sport".
Prima victima a fost Alkurd Ayman, care a fost parte chiar din naţionala Autorităţii Naţionale Palestiniene. Shadi Sbakhe, a doua victimă, a jucat şi el în trecut în echipa naţională. Luni, Wajeh Moshtahe, un mijlocaş de 24 de ani, a devenit ultimul fotbalist care şi-a pierdut viaţa din cauza războiului.
După ce stadionul din Gaza unde se antrena echipa naţională şi unde-şi avea sediul federaţia de fotbal din Palestina a fost distrus de aviaţia israeliană, acum sportul palestinian este lovit şi de pierderea unor jucători de prim plan.