Mihaela Bonea, şeful Serviciului abuz, neglijare, trafic şi alte situaţii de urgenţă din cadrul Direcţiei Generale pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Satu Mare, a declarat că cei trei copii, din oraşul Ardrud, au fost ridicaţi din familie după ce în această săptămână fetiţa în vârstă de patru ani a fost bătută cu biciul de către tatăl ei, Florin Vărlan, în vârstă de 40 de ani.
Potrivit lui Bonea, când inspectorii DGASPC au vizitat familia, fetiţa cea mai mare, în vârstă de patru ani, prezenta urmele unei bătăi cu biciul administrată recent de tatăl său, iar în urma anchetei a reieşit că acesta îi bătea frecvent pe toţi cei trei copii.
Bonea a spus că atât fetiţa de 4 ani, cât şi ceilalţi doi copii, unul de nouă luni şi unul de doi ani, au fost ridicaţi din familie şi plasaţi în regim de urgenţă la un centru de minori. Alţi trei copii ai familiei au fost internaţi în centre de minori în cursul anului trecut, din acelaşi motiv. Familia trăieşte într-o colibă la marginea unei păduri din oraşul Ardud, părinţii fiind ciobani la o fermă de oi. În momentul în care inspectorii DGASPC au ridicat copiii, părinţii acestora nu au opus rezistenţă.
Bărbatul este cercetat penal de poliţiştii din Ardud pentru lovire şi alte violenţe.