Duminică seara, Herea a ajuns în Banat, iar pe contractul de transfer la FC Timişoara mai lipsea doar semnătura fotbalistului. Rapidul aştepta cu sufletul la gură suma de 700.000 de euro.
Transferul a căzut însă în ultimul moment, iar Marian Iancu dă vina pe apropiaţii jucătorului!
"Deoarece riscam să producem o nouă telenovelă cu titlul ''Herea'',
clubul FC Timişoara a decis să renunţe definitiv şi irevocabil la
transferul jucătorului. Singurii vinovaţi sunt cei din anturajul
jucătorului, nicidecum clubul Rapid, cu care ne-am înţeles perfect!", a declarat Marian Iancu.
"Nu am semnat cu Poli, am contract cu Rapid. Eu m-am dus la Timişoara să discut, am cerut timp de gândire şi atâta tot. Mă întorc cu inima deschisă la Rapid. M-am săturat de telenovele şi de aceea nu am vrut să mă grăbesc!", a spus şi Ovidiu Herea.