Preşedintele Traian Băsescu a declarat luni, după negocierile de la Cotroceni, că autorităţile de la Chişinău au lansat acuzaţii nefondate şi a oferit mai multe detalii pe acest subiect marţi în Parlament.
Preşedintele Băsescu a spus că Voronin poate decide "sau poate încerca să ridice o cortină de fier pe Prut", dar că nu va avea ocazia să facă acest lucru pentru că România va avea "un comportament european".
"Un
comportament responsabil, nu faţă de preşedintele Voronin, ci faţă de
cei 4 milioane de români care trăiesc în Moldova. 4 milioane de români,
cetăţeni ai Republicii Moldova, parte a acestui popor", a aprecizat
Traian Băsescu.
Şeful statului a anunţat că marţi a susţinut în
Parlament un discurs "dedicat exclusiv evenimentelor din Moldova şi
acuzaţiilor nefondate pe care autorităţile de la Chişinău, inclusiv
preşedintele Voronin, le-au adus României".
"Va fi un discurs de circa 30 de minute dedicat evenimentelor din
Moldova şi cu această ocazie voi lămuri punctul de vedere al statului
român", a spus Băsescu.
Citeşte şi Traian Băsescu s-a adresat marţi Camerelor Reunite ale Parlamentului