Potrivit Antena 3, şeful statului a mers la un restaurant din parcul
Herăstrău, unde întâmplător avea loc o nuntă. Traian Băsescu i-a onorat
pe miri cu prezenţa sa. Şi în weekend-ul trecut, şeful statului
a nimerit în mijlocul unor nuntaşi, la acelaşi restaurant.
Liderul PSD, Mircea Geoană, a fost şi el sâmbătă seara la o nuntă, dar
în judeţul Satul Mare. Prezenţa liderului PSD la nuntă nu a fost însă
inopinată, ca a lui Traian Băsescu la nunta din Bucureşti. Mihaela şi
Mircea Geoană au fost unul dintre cele 12 cupluri de naşi pe care
tinerii miri Vasile Betea (22 de ani) şi Irina Ciorbă (18 ani) din
satul Racşa i-au avut. Tatăl mirelui, Toma Betea, este primarul comunei
Oraşu Nou, de care aparţine satul Racşa, fiind unul dintre cei mai
vechi aleşi locali ai partidului. Mircea Geoană mai fusese la Racşa în
luna mai, cu prilejul serbării "Sâmbra Oilor" de la Huta Certeze.
Atunci a promis pentru prima oară că va veni la nunta tinerilor. Mirii
l-au invitat apoi formal la nuntă, de ziua lui Geoană, pe 14 iulie.
Petrecerea de la Racşa a fost una fastuoasă. Potrivit Realitatea TV,
primarul social-democrat al localităţii a pus la bătaie 60 de porci, 8
tauri şi 400 de găini pentru nunta fiului său. Primarul a declarat
că familiile tinerilor au cheltuit pentru nuntă în jur de 50.000
de euro. Florile au fost aduse din Olanda, iar o parte din băuturi din
Austria. Meniul a fost însă tradiţional. La nuntă au fost invitate 2500
de persoane.
Mircea Geoană şi soţia sa au fost primiţi într-un mod tradiţional, cu horincă, pâine, sare şi ţipurituri (strigături, n.r.). La petrecere, lui Geoană i s-a urat să devină preşedintele României.