"În mod categoric opţiunea mea va fi un guvern de dreapta, PD-L - PNL, dacă renunţă la ideea de un premier. Un premier care să reprezinte partidul cu cel mai mare număr de parlamentari", a declarat preşedintele Traian Băsescu la Realitatea FM.
Şeful statului a precizat în contextul în care majoritatea PSD-PNL a picat al doilea guvern în ultimele 30 de zile, că aceasta va trebui să negocieze.
"Majoritatea trebuie să înţeleagă un lucru esenţial în democraţie şi anume acela că trebuie să negociezi. Ei au venit cu o idee fixată la Grivco, în întâlnirea dintre domnii Voiculescu, Iliescu, Hrebenciuc şi alţii şi i-au spus preşedintelui asta e premierul. Nu au atribuţiuni constituţionale să spună acest lucru. Desemnarea premierului esteîn atribuţia constituţional al preşedintelui României, iar Parlamentul aprobă sau nu premierul desemnat", a declarat şefului statului la Realitatea FM.
Băsescu le-a şi transmis un mesaj adversarilor săi din Parlament: "V-aş aduce aminte că am făcut-o cedare importantă încercând să mă aşez la mijloc: au spus vrem premier independent, pe Klaus Johannis. Am spus bine, cedez, va fi un independent. Le-am oferit drumul până la mijloc. De data aceasta s-ar putea să nu le mai ofer drumul până la mijloc", a spus prezidenţiabilul PD-L.
În privinţa desemnării lui Klaus Johannis ca şi premier al majorităţii liberale-pesediste a fost categoric: " Niciodată cât voi fi un mandat nu voi desemna în spatele căruia pot să înceapă jocurile domnilor Adrian Năstase şi Ion Iliescu".
Băsescu a declarat că nu îşi doreşte anticipate. "Nu ar fi de dorit. Este un mecanism de deblocare a crizelor politice, dar cred că România nu mai poate suporta un rând de alegeri pentru Parlamentul României", a declarat preşedintele.
Traian Băsescu a exclus posibilitatea ca Elena Udrea să fie premier. "Este variantă de intoxicare specifică unor campanii murdare. Nu are nicio legătură opţiunea mea cu desemnarea doamnei Udrea drept premier", a subliniat acesta.