"Nu am respins posibilitatea ca domnul Johannis să devină prim-ministru, în condiţiile în care opţiunile mele se îndreaptă totuşi către alte soluţii, dar nu am respins o astfel de propunere numai pentru că vine de la PSD, sau PNL sau UDMR", a spus preşedintele.
Băsescu a menţionat că relaţia sa cu Klaus Johannis este una "corectă".
"Eu i-am propus domnului Johannis la un moment dat să participe la guvernare în calitate de ministru al Educaţiei, dânsul fiind profesor", a spus Băsescu.
"Având în vedere situaţia economică pe care s-a suprapus şi criza politică, optiunea mea rămâne aceea că prioritatea majoră rămâne tratamentul pentru criza economică. Criza politică a fost adăugată de partide care nu au avut responsabilitatea a ceea ce fac", a mai spus preşedintele.
Traian Băsescu a mai spus că viitorul premier trebuie să fie un bun economist, un om cu experienţă în relaţiile cu instituţiile bancare.
"Opţiunea mea pentru funcţia de prim-ministru este un om care să aibă expertiză economică, un om cu experienţă în relaţia cu băncile, dar şi cu institutiile internaţionale bancare şi financiare. Avem nevoie de un prim-ministru care să aibă capacitatea de a coorodona toate ministerele de care depinde realizarea obligaţiilor noastre în relaţiile cu FMI şi cu UE", a declarat Băsescu.
PD-L a renunţat la propunerea ca Boc să fie premier, a precizat preşedintele Băsescu, precizând că nu se va abate de la Constituţie în desemnarea premierului.
Traian Băsescu a făcut un apel la responsabilitate, rugând partidele politice să stea la negocieri până astăzi în jurul prânzului şi să găsească o soluţie pentru rezolvarea cu prioritate a crizei economice.
"Îmi fac datoria să fac apel la responsabilitate. Am rugat partidele să continuie discuţiile până mâine la prânz. Pentru a găsi soluţia optimă pentru România. Nu în principal pentru rezolvarea crizei politice ci în principal pentru rezolvarea crizei economice. Rezolvarea crizei politice fără a avea perspectiva crizei economice este o mare eroare care se poate face în acest moment".