"Nu m-am decis dacă voi candida pentru că, pentru mine, altele sunt priorităţile acum. Analiza asupra candidaturii mele este foarte complexă şi nu voi spune nici DA, nici NU în cadrul unei emisiuni de televiziune, iar dacă voi lua o decizie o voi face în cu totul alt cadru. Nu ştiu cum şi-au anunţat alţi şefi de stat candidatura, dar eu nu sunt un mare preşedinte, sunt doar preşedintele României", a precizat preşedintele în timpul unei emisiuni la TVR1.
Traian Băsescu a dat asigurări că decizia sa de a candida sau nu, nu va fi influenţată de "forţe obscure" ca în cazul lui Emil Constantinescu.
"Să luăm cazul acelui preşedinte care s-a declarat învins de forţe obscure, când acele forţe sunt acum la vedere, sunt transparente, şi aici mă refer la mogulii din presă", a declarat Traian Băsescu.