\"În cursul dimineţii, staffurile de campanie a cinci candidaţi au ajuns la concluzia organizării unei dezbateri la TVR în cinci. La discuţii a participat şi domnul Alexandru Sassu, preşedintele director al TVR, şi la un moment dat a informat delegaţiiile candidaţilor că domnia sa are un aranjament cu Realitatea TV şi cu Trustul Intact astfel încât dezbaterea poate fi asigurată doar cu moderatori şi de la televiziunile mogulilor Vîntu şi Voiculescu. În cursul după-amiezii domnul Sassu, fără consultarea partidelor care acceptaseră formula de dezbatere în cinci, a anunţata o formulă de dezbatere în şapte cu aceeaşi cooperare între televiziuni\", a declarat preşedintele Traian Băsescu.
\"Constat că avem un al treilea mogul în trusturile media, numele lui este Alexandru Sassu, devenit subordonat domnilor Vîntu şi Voiculescu şi obligat să primească în calitate de moderatori, moderatorii celorlalte televiziuni private. Noul mogul declarat Sassu poate să facă ce vrea dar nu când este preşedinte al TVR care este post public. Această televiziune nu are ca misiune falsificarea adevărului aşa cum celelalte două televiziuni pot avea, pentru că sunt private, ci televiziunea publică este plătită din bani publici şi obligată să dea publicului acces la informaţie şi la dezbatere aşa cum a fost ea anunţată\", a mai spus Băsescu.
Din punctul de vedere al lui Traian Băsescu \"Este clar că Mircea Geoană nu poate supravieţui doar cu susţinerea mogulilor Vîntu şi Voiculescu, ci mai are nevoie pentru a intra în tutul doi şi de susţinerea TVR transformată în televiziune mogulizată şi în slujba unui candidat în detrimentul corectei informări a publicului\".
\"Regret să prin comportamentul şi deciziile noului mogul publicul a fost văduvit de o dezbatere pe care o consider utilă între preşedintele în funcţie şi candidat Traian Băsescu, Mircea Geoană, Crin Antonescu, Sorin Oprescu şi Kelemen Hunor. Este esenţial ca TVR să iasă de sub controlul lui Vîntu şi Voiculescu şi să renunţa a se mai subordona partidului care îl care drept candidat pe Mircea geoană. Cer public ca acest lucru să se întâmple\", a mai precizat Traian Băsescu.
Preşedintele a spus că şi-a schimbat complet programul pentru a fi la această dezbatere, iar joi va fi la un Consiliu European convocat de preşedinţia suedeză unde se va discuta despre Înaltul Reprezentant pentru politică Externă.
\"Prin urmare, nu voi putea participa la programarea făcută de TVR la ora Comportamentul TVR nu mă stimulează la a avea încredere să înregistrez o emisiune care să fie difuzată la 21.00 si apoi să fie programat candidatul Geoană. Am solicitat TVR să programeze o emisune la care am dreptul nu joi când sunt la Bruxelles, ci vineri când încă pot participa la emisiuni electorale conform regementărilor CNA şi BEC\", a adăugat preşedintele.