Preşedintele Traian Băsescu a participat la întâlnirea pe care premierul şi ministrul Finanţelor au avut-o cu sindicatele.
"Eu am fost să prezint sindicatelor şi patronatului situaţia economică a României, pe de-o parte, dar şi mediul în care evoluează, adică recesiunea din statele europene", a declarat preşedintele la ieşirea de la discuţii.
Marţi, într-un interviu la radioul public, şeful statului a vorbit, în premieră, de posibilitatea îngheţării salariilor şi pensiilor.
"Propun un moratoriu pe orice mărire de salarii, de pensii pentru şase luni, punem economia în mişcare, vedem care sunt rezultatele şi pe umră încercăm să mărim încercând să ne respectăm angajamentele", a decalrat şeful statului.
Cum vede Traian Băsescu bugetul de stat? Ne-a spus, luni seara, la televiziunea publică.
"Am câteva exigenţe, să fie un buget realist, să aloce maxim posibil investiiţiilor, creării de locuri de muncă", a spus şeful statului. De altfel, preşedintele Băsescu nu s-a sfiit să îi avertizeze pe miniştri că perioada de graţie pe care le-a acordat-o expiră când eva fi votat bugetul. După aceea va fi cu ochii pe ei.