Băsescu a susţinut, în salonul oficial al aeroportului, o
declaraţie de presă, care a fost întreruptă din cauza unor defecţiuni
tehnice ale sistemului de sonorizare, cauzate de furtună.
În cele din urmă, Traian Băsescu şi-a continuat declaraţia de presă, fără staţia de sonorizare.
La final, preşedintele a aşteptat câteva minute ca furtuna să se oprească.
Traian Băsescu a explicat că
nu vrea să plece pe furtună pentru că traficul din Bucureşti este
blocat şi nu vrea ca şirul de maşini ce compun coloana oficială să
încurce şi mai rău situaţia de pe şosea.
De altfel, în timpul declaraţiei de presă, în timp ce vorbea de
agricultură, şeful statului a avut şi o remarcă, în momentul în care
ploaia din Bucureşti a creat probleme tehnice la instalaţia de
sonorizare. "Bine că a venit ploaia, că israelienii, după cum aţi
văzut, în deşert fac agricultură, noi mergem la televizor şi spunem ce
nu ne face statul. Căutaţi-i pe liderii sindicali şi întrebaţi-i cum e
cu producţia agricolă pe care ar trebui să o facă politicienii, nu ei",
a remarcat Băsescu.
Aeronava prezidenţială a aterizat pe Aeroportul Henri Coandă în jurul
orei 20.20, în momentul în care a început să plouă în Bucureşti.