Agenţia oficială Irna scrie că avionul a decolat de pe aeroportul internaţional Imam Khomeiny din Teheran şi s-a prăbuşit la 16 minute de la decolare în apropierea localităţii Janat-Abad, în provincia Qazvin şi a luat foc după prăbuşire.
Martori oculari au relatat că aparatul a explodat după impactul cu solul, iar televiziunile au arătat un crater uriaş, cu un diametru de 60 de metri şi o adâncime de câţiva metri format în urma prăbuşirii aeronavei. Lângă crater se puteau vedea fragmente din aeronavă, încălţăminte şi haine.
Membrii echipei naţionale de judo juniori se aflau la bordul avionului. "Din păcate, din cauza puterii exploziei şi a nivelului de carbonizare a victimelor nu putem face nimic. Nu putem decât să transferăm rămăşiţele corpurilor", a declarat un responsabil al Semilunii verzi, citat de agenţia Mehr.
Preşedintele iranian Mahmoud Ahmadinejad i-a prezentat condoleanţe ghidului suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, familiilor victimelor şi poporului iranian, potrivit agenţiei Isna. El a ordonat, de asemenea, "o anchetă rapidă" în legătură cu circumstanţele în care s-a produs accidentul.
Flota aeriană a Iranului este învechită şi are multe probleme, din cauza embargoului internaţional din anii 1980, scrie Le Figaro. La sfârşitul anului 2006, un avion militar iranian s-a prăbuşit în încercarea de a decola la Teheran, omorând 39 de persoane.
Un alt grav incident aerian soldat cu victime în Iran a avut loc în decembrie 2005, când un Lockheed C-130 s-a prăbuşit într-o zonă rezidenţială şi au murit 108 persoane.