Numai la Inspectoratul Teritorial de Muncă din Bucureşti au fost primite aproximativ 9.000 de sesizări de la începutul anului până în luna iulie. Numărul plângerilor a crescut cu 20% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Mai bine de jumătate dintre cei care au înaintat petiţii reclamă faptul că nu şi-au primit salariile la timp.
O parte dintre angajaţi au primit drepturile băneşti chiar şi cu patru luni întârziere. În plus, unii salariaţi se plâng că li s-au redus veniturile sau că nu primesc nici bani şi nici timp liber pentru orele suplimentare. La Inspectoratul Teritorial de Muncă au mai fost primite şi reclamaţii privind concedierile abuzive, nerespectarea programului de lucru sau munca fără forme legale.
Potrivit ITM Bucureşti, numărul persoanelor care muncesc la negru a crescut de trei ori în acest an, faţă de aceeaşi perioadă a lui 2008. Cei mai mulţi muncitori fără contracte de muncă au fost găsiţi în construcţii, precum şi la firmele de pază şi protecţie. Pentru fiecare angajat la negru, firma riscă o amendă cuprinsă între 1.500 şi 2.000 de lei. Chiar şi aşa însă, din cauza crizei locurilor de muncă, mulţi oameni preferă să muncească la negru doar pentru a câştiga nişte bani, iar angajatorii se eschivează în acest fel de taxele pe care trebuie să le plătească la stat.