"Toni Grecu era pe platouri, l-am sunat la vreo două ore după ce a căzut guvernul şi deja Divertişii aveau o melodie cu refrenul logic „A căzut guvernul”. A şi cîntat puţin la telefon, dar încă se puneau la punct versurile. L-am sunat însă ca să aflu mai ales cum a văzut toată nebunia declanşată de poezia cu mama a preşedintelui", scrie Costi Rogozanu pe Voxpublica.
Toni Grecu spune că publicul a reacţionat foarte natural. „Ceea ce e foarte interesant, iar asta nu s-a văzut, am simţit-o noi în platou…. a fost reacţia publicului. Peste 100 de oameni din platou care au reacţionat după capul lor, nu mai ascultau de nimeni atunci. Băsescu ştie să facă atmosferă. Cînd a recitat poezia s-a creat o stare de emoţie, de atenţie mărită, nu ştiu cum să-ţi spun. Chiar şi cînd s-a emoţionat la sfîrşit, a fost foarte natural”.
Cum l-a judecat el? „Mi s-a părut că s-a comportat ca un om normal. Şi îţi dau cuvîntul meu de onoare că nu s-a vorbit nimic înainte, nu s-a aranjat nimic, nu am stabilit nici o linie. Nici nu aveam timp!”