Conform înştiinţării scrise din data de 13 mai a Corporaţiei pentru Atribuirea Numelor şi Numerelor în Internet (ICANN), codul .sic a fost atribuit, ca nume de domeniu de nivel superior, Ţinutului Secuiesc. Acest cod este prescurtarea cuvântului latin "siculitas", care, în limbajul de azi, s-ar traduce "Secuime", dar în dreptul administrativ maghiar medieval a desemnat o comunitate autoguvernată, înzestrată cu acele drepturi şi libertăţi la care ne referim prin alegerea acestei denumiri şi care în acest mod dincolo de o identitate regională, indică şi rădăcinile istorice ale libertăţii secuieşti", a declarat Izsak.
Potrivit acestuia, atribuirea subdomeniilor, respectiv a numelor de domenii va începe după primul trimestru al anului 2010, după definitivarea procedurii de atribuire a noului domeniu de nivel superior. "După această dată, organele administraţiei publice locale, instituţiile, societăţile comerciale şi persoanele private din Ţinutul Secuiesc vor avea posibilitate de a avea site-uri pe Internet în domeniul .sic", a spus liderul CNS.
Izsak a adăugat că apariţia pe Internet a Ţinutului Secuiesc, ca şi o entitate autonomă, printre ţări, regiuni autonome, comunităţi culturale, reprezintă "un pas important" al aspiraţiei la autonomie a secuimii. "Noua denumire de domeniu superior poate deveni simbolul solidarităţii secuilor de pretutindeni, deoarece vom acorda posibilitatea organizaţiilor şi instituţiilor lor să aibă un nume de domeniu cu terminaţia .sic"2, a spus el.
Izsak a arătat că va fi înfiinţată o fundaţie cu denumirea OMSIC şi o societate comercială cu aceeaşi denumire şi că prima se va ocupa de gestionarea şi reglementarea domeniul superior, iar firma, de baza tehnică a acestuia .sic.
Acesta susţinut că CNS a ridicat această problemă pentru prima oară în anul 2005, "când am început să folosim comunicarea modernă pentru doleanţele de autonomie a secuimii".
Izsak Balazs a precizat că indicativul SIC (cu care au şi fost tipărite autocolante pentru maşini) nu intră în contradicţie cu indicativul de ţară al României, RO, întrucât ţărilor li se acordă indicative din două litere, iar regiunilor din trei.
Balazs a precizat că se aşteaptă la creşterea numărului de site-uri în Ţinutul Secuiesc aşa cum în Catalania, după atribuirea codului, numărul site-urilor a crescut cu 30%.
Izsak a mai declarat că este optimist cu privire la recunoaşterea prin lege a autonomiei Ţinutului Secuiesc. "Deocamdată am reuşit să vizualizăm în spaţiul virtual această identitate pe care dorim să o protejăm", a spus el. Liderul CNS consideră că în lupta pentru autonomie CNS se ghidează după principiile descentralizării, propuse de Comisia prezidenţială Stanomir.