"Conform înştiinţării scrise din data de 13 mai a Corporaţiei pentru
Atribuirea Numelor şi Numerelor în Internet (ICANN), codul .sic a fost
atribuit, ca nume de domeniu de nivel superior, Ţinutului Secuiesc.
Acest cod este prescurtarea cuvântului latin "siculitas", care în
limbajul de azi s-ar traduce Secuime, dar în dreptul administrativ
maghiar medieval a desemnat o comunitate autoguvernată, înzestrată cu
acele drepturi şi libertăţi la care ne referim prin alegerea acestei
denumiri şi care în acest mod dincolo de o identitate regională, indică
şi rădăcinile istorice ale libertăţii secuieşti", a declarat Izsak.
Potrivit acestuia, atribuirea subdomeniilor, respectiv a numelor de
domenii va începe după primul trimestru al anului 2010, după
definitivarea procedurii de atribuire a noului domeniu de nivel
superior. "După această dată organele administraţiei publice locale,
instituţiile, societăţile comerciale şi persoanele private din Ţinutul
Secuiesc vor avea posibilitate de a avea site-uri pe Internet în
domeniul ".sic", a spus liderul CNS.
Izsak a adăugat că apariţia pe Internet a Ţinutului Secuiesc, ca şi o
entitate autonomă, printre ţări, regiuni autonome, comunităţi
culturale, reprezintă "un pas important" al aspiraţiei la autonomie a
secuimii. "Noua denumire de domeniu superior poate deveni simbolul
solidarităţii secuilor de pretutindeni, deoarece vom acorda
posibilitatea organizaţiilor şi instituţiilor lor să aibă un nume de
domeniu cu terminaţia .sic", a spus el.
Domeniul de nivel superior al Ţinutului Secuiesc a fost acordat în
acelaşi timp cu alte nouă regiuni: Quebec, Scoţia, Ţara Bascilor,
Bretagne, Cornwall, Anglia, Galiţia, Ţara Galilor şi Leon. La şedinţa
următoare CNS poate adopta o hotărâre prin care recomandă drept cod
internaţional prescurtarea SIC.
Izsak a arătat că va fi înfiinţată o fundaţie cu denumirea OMSIC şi o
societate comercială cu aceeaşi denumire şi că prima se va ocupa de
gestionarea şi reglementarea domeniul superior, iar firma, de baza
tehnică a acestuia .sic. Acesta susţinut că CNS a ridicat această
problemă pentru prima oară în anul 2005, "când am început să folosim
comunicarea modernă pentru doleanţele de autonomie a secuimii".
Izsak a arătat că în momentul în care a fost demarată această procedură
CNS a cerut de la catalani (care au obţinut codul .cat) procedura care
trebuie urmată care "au înţeles că secuii sunt o comunitate culturală
majoră într-o regiune şi pot să obţină .sic ca nume de domeniu de nivel
superior". Acesta a precizat că a furnizat date privind demografia,
precum şi argumentele culturale şi istorice ale secuimii pentru a
obţine acest cod.
Izsak Balazs a precizat că indicativul SIC (cu care au şi fost tipărite
autocolante pentru maşini) nu intră în contradicţie cu indicativul de
ţară al României, RO, întrucât ţărilor li se acordă indicative din două
litere, iar regiunilor din trei. Acesta a precizat că se aşteaptă la
creşterea numărului de site-uri în Ţinutul Secuiesc aşa cum în
Catalania după atribuirea codului numărul site-urilor a crescut cu 30%.
Izsak a mai declarat că este optimist cu privire la recunoaşterea prin
lege a autonomiei Ţinutului Secuiesc. "Deocamdată am reuşit să
vizualizăm în spaţiul virtual această identitate pe care dorim să o
protejăm", a spus el. Liderul CNS consideră că în lupta pentru
autonomie CNS se ghidează după principiile descentralizării, propuse de
Comisia prezidenţială Stanomir.