''Stema Ţinutului Secuiesc este o imagine ce cuprinde soarele şi luna pe fundal albastru, şi reprezintă secuimea autonomă. De altfel, acest simbol, soarele şi luna pe fundal albastru, se regăseşte şi în stema actuală a României, alături de cele 7 cetăţi ale Transilvaniei'', a precizat pentru REALITATEA.NET, Imre Fodor, vicepreşedintele Consiliului Naţional Secuiesc (CNS).
Drapelul Ţinutului Secuiesc va cuprinde trei fâşii verticale: două dintre ele, cele din stanga şi dreapta vor fi albastru deschis, iar cea din mijloc aurie. Pe fiecare din cele doouă fâşii albastre se vor regăsi şi simbolurile din stemă, respectiv soarele şi luna.
''Drapelul Ţinutului Secuiesc este apropae identic cu cel al oraşului Târgu-Mureş, numai că acesta din urmă are culorile abastru şi alb. Noi am înlocuit albul cu auriul'', a mai precizat Imre Fodor.
Secuii urmau să proclame sâmbătă şi o Declaraţie privind reforma administrativă, potrivit căreia ''Ţinutul Secuiesc este indivizibil şi nu poate fi înglobat într-o altă unitate teritorial-administrativă''.
Citeşte şi IMNUL SECUILOR: "Să ajungem (...) pe străvechiul pământ secuiesc, să trăim fericiţi într-o patrie liberă"