Aşa cum era de aşteptat, tensiunea este tot mai mare odată cu apropierea orei de start a meciului. Dacă jucătorii englezi l-au acuzat pe croatul Eduardo, de la Arsenal, că este un trişor, făcându-l pe selecţionerul Slaven Bilici să dea o replică tăioasă, presa engleză duce războiul la un cu totul alt nivel.
"Şefii fotbalului croat folosesc un personaj bolnav şi fascist pentru a insufla frenezia fanilor" care vor asista la meciul de pe Wembley, a scris The Sun.
Tabloidul britanic dezvăluie că în urma unei anchete proprii a descoperit că Federaţia Croată de Fotbal este în spatele unei campanii ce încurajează venerarea extremei drepte. "Instrumentul" prin care federaţia ar încuraja manifestările fasciste este, potrivit The Sun, rockerul Marko Perkovic, ale cărui cântece "glorifică genocidul şi lagărele lui Hitler" şi care unepri sunt cântate de suporterii Croaţiei la meciurile de pe teren propriu.
"Aceste sloganuri bolnăvicioase sunt cântate de mii de fani", mai scrie The Sun, amintind că la ultimul meci dintre cele două echipe atacantul de culoare al Angliei, Emile Heskey, a fost ţinta unor scandări obscene şi a unor sunete ce imitau maimuţele. Mai mult, de această dată în naţionala Angliei ar mai putea evolua doi jucători de culoare, Jermain Defoe şi Ashley Cole.
Publicaţia engleză notează că fanii croaţi poartă uniforme specifice trupelor naziste şi practică salutul nazist, dar şi că selecţionerul croat Slaven Bilic a recunoscut că uneori le pune jucătorilor în vestiar muzica lui Perkovic, supranumit Thompson după arma folosită în războiul din Balcani, pentru a-i mobiliza.
Federaţia croată a fost în repetate rânduri sancţionată de FIFA din cauza comportamentului rasist al suporterilor. La meciul Anglia - Croaţia, programat miercuri, pe stadionul Wembley, în grupa 6 a preliminariilor CM 2010, sunt aşteptaţi aproximativ 8.000 de suporteri ai oaspeţilor.