Terra suportă tot mai greu impactul ecologic al activităţii oamenilor, în condiţiile în care planeta are nevoie de 18 luni pentru regenerarea resurselor pe care oamenii le consumă într-un an, potrivit unui studiu realizat marţi şi realizat de un grup de cercetare americani.
Datele strânse în circa 100 de ţări de către Global Footprint Network, un grup de apărare a mediului, arată că oamenii consumă resurse şi produc dioxid de carbon - principalul gaz cu efect de seră - într-un ritm cu 44% mai mare decât ceea ce natura poate produce şi absorbi.
Studiul mai arată o diferenţă în creştere între ţări în privinţa impactului ecologic pe locuitor.
Dacă toţi oamenii de pe planetă ar trăi, de exemplu, ca un american mediu, ar fi necesar echivalentul a cinci planete pentru a produce resursele alimentare şi energetice consumate şi pentru a absorbi CO2-ul emis. Iar, dacă fiecare ar consuma în lume ca un european mediu, ar fi necesare două planete şi jumătate, potrivit raportului.
\"Ameninţările iminente cu care ne confruntăm acum, mai ales schimbarea climatică, dar şi despăduririle, suprautilizarea apei dulci, sunt simptome ale unei tendinţe alarmante\", spun autorii raportului.
Global Footprint Network, cu sediul în Oakland, calculează în fiecare an, de la înfiinţarea sa în 2003, ceea ce numeşte \"amprenta ecologică\" a peste 100 de ţări şi a umanităţii în general.
Aceste date, care provin din multe surse, mai ales de la ONU şi din statistici naţionale, arată că între 20095 şi 2006 impactul ecologic al umanităţii a crescut cu aproape 2% faţă de aceeaşi perioadă precedentă. Această creştere a rezultat dintr-o creştere a populaţiei şi din creşterea consumului de resurse pe locuitor.
În zece ani, impactul omului asupra naturii a crescut cu 22%, în timp ce biocapacitatea - cantitatea de resurse pe care o poate produce natura - a rămas constantă şi poate chiar a scăzut.
În pofida acestor date îngrijorătoare, există mijloace de a corecta traiectoria, spune Mathis Wackernagel, preşedintele organizaţiei. \"Aceste tendinţe arată că este în interesul fiecărei ţări să acţioneze fără să mai aştepte, pentru a reuşi într-o lume cu resurse tot mai limitate, indiferent de ce se întâmplă pe scena mondială\", a declarat el, referire la conferinţa de la Copenhaga pentru climă, din decembrie, unde încheierea unui acord constrângător pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră este foarte improbabilă.