Bursa americană a reacţionat negativ la anunţarea unui plan de salvare economică ce va oferi administraţiei SUA cel mai mare control asupra pieţei din ultimii 70 de ani.
Indicii bursei newyorkeze au înregistrat cea mai mare scădere de la preluarea preşedinţiei de către Barack Obama, un semn al lipsei de încredere în planul de relansare economică al noii administraţii, prezentat, marţi, de secretarul american al Trezoreriei. În replică, preşedintele SUA a acuzat Wall Streetul că nu ia în consideraţie decât calea uşoară a ieşirii din criză.
Planul expus de Timothy Geithner, noul şef al Trezoreriei, prevede injectarea imensei sume de 2,5 trilioane de dolari (mai mare decât bugetul SUA într-un an obişnuit), însă analiştii consideră că îi lipsesc cele mai importante detalii privind modalităţile de finanţare a băncilor în dificultate, de unde şi reacţia bursei, care a afectat în principal acţiunile marilor bănci, precum Bank of America şi Citigroup.