"La ora 16.45, o persoană necunoscută a pătruns în sediul sucursalei
unei bănci comerciale din municipiul Braşov. Bărbatul a fost întâmpinat
de agentul de pază al băncii, pe care l-a ameninţat cu un obiect care
părea a fi un pistol, după care a fugit fără a răni pe nimeni şi fără a
fura vreo sumă de bani din bancă. Bărbatul avea o şapcă pe cap şi purta
ochelari de soare. Poliţiştii au început cercetările, încercând
identificarea atacatorului", a declarat comisarul şef Liviu Naghi,
purtătorul de cuvânt al IPJ Braşov.
În urmă cu mai puţin de
două luni, pe 17 iulie, o altă sucursală a aceleiaşi bănci a fost
atacată de un bărbat înarmat, care a ameninţat funcţionarii băncii cu
un pistol cu gloanţe de cauciuc, a tras un foc în aer şi a fugit fără a
reuşi să vreun ban din bancă. Purtătorul de cuvânt al IPJ a mai spus că
deocamdată nu se pot face legături între cele două tentative,
poliţiştii urmând a compara datele celor două cazuri.
"În cazul de astăzi (miercuri - n.r.) vorbim despre o tentativă de
tâlhărie, în timp ce în celălalt caz a fost vorba de o tentativă de jaf
armat. Cercetările vor continua, anchetatorii fiind cei care vor trebui
să se pronunţe cu privire la existenţa unei eventuale legături între
cele două cazuri", a mai spus Naghi.