Căpitanul rapidist Costin Lazăr a anunţat că nu mai vine la echipă, din cauza situaţiei incerte. Rapid nu are antrenor, iar investitor este tot George Copos, care susţine că vrea să vândă pachetul majoritar de acţiuni, dar găseşte nod în papură tuturor posibililor cumpărători. Mai mult, rapidiştii nu au primit salariile pe noiembrie şi decembrie.
\"M-am săturat! Nu mai rezist în situaţia asta şi am decis să nu mă mai prezint la reunirea lotului. Incertitudinea de la club trage în jos toată echipa\", a declarat Lazăr, care a ajuns la Rapid în 2006, de la Sportul Studenţesc.
Patronul rapidist George Copos i-a dat lui Lazăr replica în direct la Realitatea TV: \"Lazăr ar trebui să vorbească cel mai puţin, pentru că este singurul jucător care a luat bani în avans. În luna septembrie el a primit 48.000 de euro, aşa că e ultimul care ar trebui să vorbească\".
Secundul Panait i-a anunţat pe rapidişti că trebuie să se prezinte la echipă pe 11 ianuarie şi că apoi vor efectua două cantonamente: unul în Poiana Braşov, unul în Antalya.
Alianţă pro-Rapid între Taher şi Stache
După ce a fost păcălit de Copos când a vrut să preia rapidul, omul de afaceri iordanian Fathi Taher este dispus să se implice din nou la club, alături de neamţul Lutz Stache. El spune că renunţă la cele nouă milioane de euro pe care le are de luat din Giuleşti doar dacă Rapidul va ajunge gratis pe mâna lui Stache.
\"Trebuie să scăpăm de acest rău, care este George Copos. El voia să-l păcălească pe Stache la fel ca pe mine\", a spus Taher, citat de www.prosport.ro.
La rândul său, Lutz Stache crede că George Copos nu a avut niciun moment intenţia să vândă Rapidul. \"Acum încep să cred că domnul Copos nu a vrut să vândă. Cred că se comportă aşa din cauză că are probleme cu legea\", a spus Stache, potrivit www.prosport.ro.
Copos spune că nu este adevărat că Taher ar fi cerut înapoi banii pe care i-a investit la Rapid şi subliniază că după trecerea omului de afaceri iordanian pe la club, acesta ar fi rămas cu datorii de 9 milioane de euro. Referitor la eşuarea negocierilor cu Lutz Stache, Copos spune că acestea nu s-au finalizat din cauză că nu s-a respectat o condiţie, dar este optimist. \"Eu cred că domnul Stache este om de cuvânt şi se va ţine de promisiunea făcută, de a prelua Rapidul\", a punctat Copos.