Tommy Haas (locul 41 ATP) l-a învins pe Novak Djokovic cu scorul de 6-3, 6-7, 6-1 şi a obţinut cea de-a 12-a victorie într-un turneu ATP.
În drumul său spre finala acestui turneu, Haas i-a mai eliminat printre alţii pe Jo-Wilfried Tsonga şi compatriotul său Philipp Kohlschreiber, finalistul din 2008.
Pentru performanţa sa Haas a obţinut un cec în valoare de 115.000 de euro şi 250 de puncte ATP.
Haas (31 ani) este primul german care se impune la Halle, după David Prinosil care a câştigat turneul în 2000.
De partea cealaltă, Djokovic (22 ani), aflat pe locul 4 ATP, pierde a doua finală pe iarbă, după ce în 2008 a fost învins în ultimul act la Queen's de Rafael Nadal.
Turneul de la Halle a fost câştigat în 2008 de Roger Federer, care s-a retras de la această ediţie, motivând oboseala acumulată după Roland Garros. Federer a mai câştigat turneul de la Halle şi în ediţiile 2003-2006.