"Am foarte multe titluri de campioană, specialitatea mea a fost acrobaţia.", a precizat mama pilotului.
"Mi-a fost foarte greu după ce m-am pensionat, deci la început am simţit aşa că sunt într-un concediu, într-un concediu mai prelungit. Când a venit primăvara simţeam nevoia să ies la câmp, atunci am suferit foarte mult, când mi-am văzut prima dată elevii la zbor chiar am plâns.", a adăugat Florica Uţă.
Pensionar şi el, Gheorghe Uţă nu a putut să stea departe de avioane, mai ales că de-a lungul carierei a participat la numeroase concursuri. El era pilot angajat chiar pe aeronava cu care fiul său s-a prăbuşit joi seară. Tot el a fost cel care i-a dat liber fiului său să decoleze.
Fiul celor doi, care şi-a găsit sfârşitul la Clinceni, avea peste 320 de ore de zbor. El a moştenit pasiunea părinţilor săi dar nu şi norocul de a scăpa de riscurile meseriei.