"Ideea reîntoarcerii pe scenă a lui Michael Jackson a fost una bună, însă s-a greşit prin faptul că în turneu au fost incluse prea multe concerte. Eram îngrijorat de starea lui de sănătate. Niciun artist nu poate susţine atât de multe concerte unul după altul, în ritmul care era stabilit, iar acest lucru m-a făcut să realizez că Michael nu avea cum să le poată susţină pe toate" a declarat Joe, pentru ABC News.
Michael Jackson îşi anunţase reîntoarecerea pe scenă la începutul acestui an."Fiul meu mi-a spus că este de acord să susţină 10 concerte. Dar organizatorii au făcut presiuni şi au adăugat pe parcurs noi şi noi concerte", a declarat tatăl artistului.
Sora lui Michael Jackson, La Toya, a spus că este ceva suspect în legătură cu moartea fratelui său, fiind de acord într-o oarecare măsură cu tată său în privinţa faptului că megastarul a fost presat să accepte să susţină un număr atât de mare de concerte. Producătorii spectacolelor pe care urma să le susţină regele muzicii pop l-au contrazis însă pe Joe Jackson, spunând că fiul acestuia este responsabil pentru mărirea numărului de concerte, de la 10 la 50.
Directorul companiei promotoare a seriei de concerte (AEG), Randy Phillips, spune că a încercat să-l facă pe artist să se răzgândească în privinţa numărului mare de concerte, dar propunerea sa a fost respinsă de Michael Jackson.
Managerul lui Michael Jackson, Frank Di, afirmă că artistul nu a fost deloc forţat să se pregătească pentru concertele pe care urma să le susţină la Londra şi că întreaga iniţiativă i-a aparţinut. "Nimeni nu l-a forţat să se pregătească pentru susţinerea concertelor. Nimeni nu l-a forţat să se surmeneze cu pregătirea concertelor", a afirmat Philips.
Seria celor 50 de concerte londoneze ar fi trebuit să înceapă luni seara, pe scena Arena O2. În noaptea de luni spre marţi, la faţa locului s-au strâns sute de fani îmbrăcaţi cu haine după stilul consacrat de Michael Jackson şi l-au comemorat pe idolul lor cântând piese care i-au aparţinut şi ţinând lumânări aprinse.
După ce în 2005 aproape a dispărut de pe scena publică după achitarea sa în cazul unui proces răsunător în care a fost acuzat de abuz sexual asupra unui minor, Michael Jackson, în vârstă de 50 de ani, a reapărut în luna martie pentru a-şi anunţa marea revenire pe scenă cu 50 de concerte londoneze. O reîntoarcere efemeră însă, deoarece concertele ar fi trebuit să reprezinte căderea cortinei peste o carieră începută în urmă cu 40 de ani.
Vedeta muzicii pop Michael Jackson a murit pe 25 iunie, la vârsta de 50 de ani, după ce a suferit un stop cardiac. Moartea s-a produs în perioada în care se pregătea pentru seria de concerte pe care urma să le susţină la Londra.