"Ar fi trebuit să susţineţi domeniul pe care-l coordonaţi pentru că este singura şansă pentru o Românie modernă în viitor. Realitatea ne convinge că aţi preferat cu totul şi cu totul altceva: şmenul a la Ridzi, de 600.000 de euro, cu banii întorşi la campania electorală pentru odraslele din PD-L, nu-i aşa domnilor? Ce cercetare, ce viitor al României, ce discutăm de lucrurile astea? Pentru actuala coaliţia aflată la guvernare astăzi cel mai important lucru pare să fie cum să fure mai mult din banii publici, din banii cetăţenilor, pentru că ştiu că la finele acestui an unii dintre ei, sau dacă nu chiar amândoi, vor pleca acasă", a acuzat Tăriceanu în timpul dezbaterii moţiunii simple pe cercetare iniţiate de PNL.
Deputaţii PSD şi PNL au propus luni în Biroul Permanent constituirea
unei Comisii de anchetă privind organizarea de către ministrul
Tineretului, Monica Iacob-Ridzi, a evenimentelor de Ziua Tineretului.
Propunerea a fost adoptată în unanimitate în şedinţa Biroului
Permanent. În şedinţa de plen de marţi a fost stabilită componenţa
comisiei, urmând ca, tot în cursul acestei zile, să se dea votul final
pentru înfiinţarea acesteia.
De altfel, PNL a depus, vineri, la Parchetul de pe lângă Înalta Curte
de Casaţie şi Justiţie, o plângere penală împotriva Monicăi
Iacob-Ridzi, pentru delapidare şi abuz în serviciu contra intereselor
publice în legătură cu modul cum a cheltuit 630.000 de euro cu
organizarea "Zilei Tineretului".