Tăriceanu şi-a asumat "succesul" guvernării. "Transferarea întregii guvernări pe umerii PNL a reprezentat un succes major pentru liberali, în ciuda numărului mic de parlamentari pe care se putea baza Guvernul (...) Pentru PNL, asumarea guvernării fără PDL a reprezentat un succes politic de anvergură, foarte puţini fiind cei care ar fi crezut, chiar cu puţin timp înainte, că PNL va ajunge în postura de a guverna, sub un premier liberal, cu un ăntreg Guvern compus din miniştri liberali, cu un program de guvernare liberal", se mai arată în raport.
Liderul PNL a făcut o trecere în revistă a măsurilor impuse de Guvernul pe care l-a condus, de la politica de pensii, la infrastructura locală.
"Am avut în preşedintele României un adevărat duşman, dar l-am învins", a completat Tăriceanu, adăugând că toţi liberalii s-au angajat în lupte dure, iar unii dintre cei aflaţi în prima linie au suferit chiar răni.
Raportul face o trecere în revistă a momentelor importante ale ultimilor doi ani, din 2007 până în prezent. La momentul creării PLD, prin plecarea grupării Stolojan, se consemnează: "Măsurile politice energice impuse de preşedintele PNL şi prim-ministrul Călin Popescu Tăriceanu au evitat slăbirea PNL. Astfel, principalele decizii politice de răspuns la pericolul care plana asupra PNL odată cu crearea unui partid liberal concurent au fost amînarea alegerilor europarlamentare şi dizolvarea Guvernului de coaliţia cu PD prin formarea Guvernului Tăriceanu II, învestit la 3 aprilie 2007", care a pus în aplicare programul liberal de guvernare.
Trecând prin europarlamentare şi scorul obţinut, raportul ultimilor doi ani ai mandatului Tăriceanu în fruntea PNL ajunge la momentul moţiunii de cenzură depuse de PSD, în urma unei "înţelegeri" a social-democraţilor cu Traian Băsescu, după cum se scrie în document. Eşecul moţiunii de cenzură în Parlament a mai dat un an liberalilor la guvernare, timp în care "foloasele pentru partid şi pentru mişcarea liberală din România fiind foarte mari".
În raport se subliniază că scorul obţinut la parlamentarele din 2008 au fost cele mai bune din istoria PNL de după 1990. În raport, se enumeră şi filialele cu cele mai bune scoruri: Giurgiu, Alba, Bacău, Bihor, Botoşani, dar e menţionată şi cea din Dâmboviţa, care a avut un scor foarte slab (filială coordonată de Ludovic Orban - n.r.).
"Suntem pregătiţi pentru un scor de 30%", a afirmat Tăriceanu. "Suntem pregătiţi să jucăm cu toţii o carte mare la alegerile prezidenţiale, cartea victoriei", a conchis Tăriceanu.