Imediat după închiderea urnelor au apărut şi primele reacţii.
Principalul contracandidat al preşedintelui în exerciţiu, Mir Hossein
Moussavi a revendicat victoria într-o conferinţă de presă.
"Conform rezultatelor pe care le-am obţinut din partea birourilor
noastre de campanie din ţară câştigătorul, cu un avans considerabil,
sunt eu", a declarat Mir Hossein
Moussavi.
La nici o oră după aceste declaraţii, a apărut şi anunţul Comisiei
Electorale. Preşedintele Mahmoud Ahmadinejad obţinuse peste 65% din
voturile exprimate şi numărate până atunci. Imediat străzile din
Teheran au fost luate cu asalt de susţinătorii săi.
Ceilalţi doi candidaţi înscrişi în cursa prezidenţială au obţinut mai
puţin de două procente fiecare. Scrutinul de vineri a beneficiat de o
prezenţă masivă la vot. Circa 70% din cei peste 46 de milioane de
iranieni cu drept de vot s-au prezentat la urne. Pentru a câştiga
alegerile un candidat are nevoie de 50% plus unu din voturi. În caz
contrar un al doilea tur de scrutin va fi organizat.