Reacţia şefului statului vine după ce Evenimentul zilei a scris, în ediţia de miercuri, că preşedintele nu ar fi atât de nehotărât în privinţa candidaturii sale. "Candidatura mea trebuie alimentată de PD-L" este fraza care s-ar afla printre subiectele pregătite pentru întâlnire, potrivit fotografiilor prezentate de Evenimentul zilei. Preşedintele Traian Băsescu îi acuză jurnaliştii de la Evenimentul Zilei că au dezinformat opinia publică.
"Deşi cotidianul reproduce notiţele în urma fotografiei, decizia a fost să facă o dezinformare de genul găinii care a născut pui vii şi, în loc să reproducă ce era scris pe notiţe, a reprodus ce era în intenţia de dezinformare a cotidianului", a acuzat preşedintele.
Şeful statului a ţinut să precizeze că, de fapt, tot din poza prezentată de Evenimentul zilei se poate vedea care erau "notiţele adevărate": "Candidatura - (liniuţă) nu trebuie alimentată de PD-L".
Cu toate acestea, Traian Băsescu a avertizat că e posibil ca notiţele respective să fie apreciate "ca fiind făcute azi dimineaţă".
Potrivit declaraţiilor sale, preşedintele Băsescu a făcut această remarcă în discuţiile cu grupul parlamentar PD-L de la Senat şi Camera Deputaţilor pentru simplul motiv că "erau foarte mulţi care începuseră să facă afirmaţii în numele meu".
"Prioritatea mea nu este anunţarea candidaturii acum şi nu am luat o decizie în acest sens", a încheiat preşedintele Traian Băsescu.