"Pe 22, românii au două opţiuni: una - menţinerea statului aşa cum este el aici, şi pentru asta este suficient să îl votaţi pe Mircea Geoană, pentru că el a preluat ştafeta de la Ion Iliescu chiar în ziua în care şi-a depus candidatura şi în spatele lui îi veţi găsi şi pe Hrebenciuc, pe Voiculescu şi pe Patriciu şi toate vârfurile nereformiste din politica românească. Dacă vreţi un stat modern, atunci nu aveţi decât o soluţie, să votaţi Traian Băsescu şi pe 22 şi pe 6," le-a spus şeful statului celor câteva mii de oameni adunaţia în faţa Primăriei oraşului Tecuci, în cadrul unui miting electoral.
Preşedintele le-a vorbit oamenilor şi despre mandatul care tocmai se încheie, despre care a spus că a fost dominat de lupte cu o majoritate care nu a ştiut cum să-şi mai aprobe privilegii şi presiunile trusturilor mogulilor din presă.
Traian Băsescu a pledat pentru nevoia modernizării statului, arătând că Guvernul condus de Emil Boc a declanşat acest proces prin asumarea Legii salarizării, prin diminuarea numărului de agenţii guvernamentale şi promovarea unei Legi prin care pensiile să se dea pe principiul contributivităţii, acest din urmă demers stând la dărâmarea Guvernului de către majoritatea parlamentară care se opune reformei.
Băsescu i-a atacat, în acest context şi pe judecători, care fac parte dintre cele 230.000 de persoane care primesc pensii privilegiate. Şeful statului a spus că judecătorii primesc pensie 80% din valoarea venitului din ultima lună de muncă. Astfel, cu sporuri, prime şi bani de concediu, reuşesc să aibă pensii de până la 20.000 de lei pe lună, spune Băsescu.
"Oricâte guverne ar dărâma majoritatea de la Grivco, şi la salarii şi la pensii şi la funcţionarea instituţiilor statului se va restabili echitatea pentru că statul a devenit incorect cu cetăţenii lui," a spus Băsescu.
"Chiar aşa cum vedeţi guvernele dărâmate în Parlament unul după altul, vă rog să aveţi convingerea că pe puntea de comandă a acestei nave uriaşe se află un comandant care ţine ferm cârma," a încheiat Traian Băsescu.