În urma precipitaţiilor abundente, însoţite de intensificări ale vântului şi căderi de grindină, au fost afectate 210 locuinţe (din care 100 în municipiul Bucureşti), 52 de gospodării şi anexe, 34 străzi, nouă autoturisme avariate, 35 hectare terenuri agricole, două drumuri naţionale (unul a fost remediat), trei drumuri judeţene, comunale şi forestiere, 16 podeţe (din care cinci au fost distruse), 40 de fântâni colmatate, o linie de medie tensiune întreruptă, din 20 de localităţi de pe raza a nouă judeţe, precum şi a municipiului Bucureşti, se anunţă în bilanţul prezentat astăzi de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţe.
Pentru limitarea urmărilor inundaţiilor, au intervenit serviciile profesioniste pentru situaţii de urgenţă cu 11 ofiţeri şi 409 subofiţeri, cu 89 autospeciale şi 122 motopompe, împreună cu membrii comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă (521 persoane, 4 autospeciale, 6 buldoexcavatoare şi 7 motopompe) şi cei ai Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă al municipiului Bucureşti (două echipaje ale poliţiei comunitare, două echipe de la APANOVA, 38 echipe de la ADP şi o echipă de la REBU), potrivit ISU.
Efective ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă al municipiului Bucureşti au acţionat în 135 de cazuri pentru evacuarea apei de pe străzi, din subsoluri, demisoluri imobile şi obiective socio-economice şi degajarea căilor de acces blocate în urma căderii unui stâlp şi a 19 copaci. În total, pentru limitarea urmărilor inundaţiilor au intervenit 6 ofiţeri, 324 subofiţeri, cu 44 autospeciale, 104 motopompe şi 26 autocamioane.
În ţară ploile au produs mai multe pagube materiale şi au afectat mai multe gospodării.
În urma precipitaţiilor abundente, au fost afectate 39 de locuinţe şi 21 de gospodării din municipiul Călăraşi.
În judeţul Harghita, în satele Dealu, Sâncrai, Ulcani, Tamaşu şi Fâncel din comuna Dealu au fost inundate 23 de case, 28 anexe gospodăreşti şi 35 hectare teren agricol. De asemenea, au fost distruse 5 podeţe şi s-au colmatat 40 de fântâni. Ploile torenţiale au mai afectat 11 podeţe, 13,5 km drumuri comunale şi forestiere, o porţiune (100 m) din DJ 134/A, 2,1 km din reţelele de canalizare şi alimentare cu apă.
Ca urmare a căderii de bolovani de pe versanţi, traficul a fost blocat pe DN 7C, pe raza comunei Arefu, iar ploile abundente au provocat întreruperea alimentării cu energie electrică a comunei Coşeşti, după ce o linie de medie tensiune a fost afectată. În prezent, în judeţul Argeş traficul şi alimentarea cu energie electrică au fost reluate. Totodată, pe DN 73, km 77, pe raza comunei Dâmbovicioara, s-a produs o alunecare de teren care a afectat acostamentul drumului pe o lungime de 12 m şi o lăţime de 50 cm, circulaţia desfăşurându-se pe două treimi din lăţimea drumului.
Dacă aţi fost martorul unui eveniment ieşit din comun, puteţi trimite imagini pe adresa de e-mail martorocular@realitatea.net sau pe siteul realitatea.net, la secţiunea Martor ocular.