Suspectul a fost eliberat de anchetatori deoarece aceştia nu au avut nicio probă directă care să-l pună pe suspect în legătură cu jaful.
"Suspectul a fost audiat, dar, fiindcă vinovăţia lui nu a putut fi probată, a fost dispusă eliberarea lui de către procurorul care coordonează ancheta în acest dosar. Cercetările continuă pentru identificarea autorilor jafului armat", a declarat, vineri seară, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi, subcomisarul Cristina Tatulici.
Suspectul, Zoran Boic, în vârstă de 39 de ani, cu cetăţenie sârbă, a fost eliberat de autorităţile judiciare după mai bine de 26 de ore de la reţinerea sa în Punctul de Trecere a Frontierei Stamora-Moraviţa din judeţul Timiş. Joi seară, în jurul orei 18.00, el a încercat să iasă din ţară la volanul unei autoutilitare care transporta detergenţi şi scutece de unică folosinţă către Serbia. La controlul documentelor, poliţiştii de frontieră l-au căutat în baza de date, unde a apărut ca suspect în cazul jafului din Galaţi. El a fost reţinut imediat şi dus la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Timiş, pentru audieri, după care a fost transportat la sediul IPJ Galaţi, unde a fost audiat vineri, de la ora 13.00. Autoutilitara pe care el o conducea a fost sigilată, pentru a fi controlată. Poliţiştii bănuiau că în autovehicul ar putea găsi o parte din banii furaţi în timpul jafului armat de la agenţia BRD din Galaţi.
În momentul în care a fost reţinut pentru cercetări, bărbatul nu a opus rezistenţă, însă le-a spus oamenilor legii că este o coincidenţă. Surse apropiate anchetei au declarat, la scurt timp de la reţinerea lui, nu există probe directe care să-l incrimineze, în afară de unele imagini surprinse de camerele de supraveghere ale unităţii bancare jefuite. În imagini, suspectul vine la bancă înainte de comiterea jafului să schimbe valută şi, după jaf, este văzut din nou. Suspectul a recunoscut că a fost acolo pentru că fusese înştiinţat că trebuie să efectueze un transport de marfă către Serbia şi avea nevoie de bani pentru rovinietă şi pentru călătorie.