Steaua a fost învinsă de Astra Ploieşti, scor 2-1, luni, în etapa a 14-a a Ligii I.
După un start bun de joc şi un gol marcat de Pantelis Kapetanos (18), \"roş-albaştrii\" au pierdut din incisivitate şi au permis adversarului să se apropie tot mai periculos de poarta lui Zapata.
Apărarea, punctul forte de altă dată al Stelei, a scârţâit serios în acest meci, dovadă fiind faza în urma căreia Astra a egalat prin Georgian Păun (53) şi la care Zapata a fost lăsat singur în faţa tirului ploieştenilor.
Portarul columbian a fost la un pas de a le oferi un gol pe tavă adversarilor în minutul 67, când a degajat greşit pentru a scăpa de Păun, dar doar până la Mihalache, al cărui şut de la mijlocul terenului a fost salvat în faţa porţii goale de Ghionea.
Pe final, prahovenii au încercat să profite de ziua mai slabă prinsă de apărătorii \"roş-albaştrilor\" şi au presat tot mai mult în căutarea golului victoriei, care a venit în minutul 89, din gheata aceluiaşi Georgian Păun, care l-a învins pe Zapata cu un şut puternic de la 18 metri, sub transversală.
CASETA TEHNICĂ:
ASTRA PLOIEŞTI - STEAUA 2-1 (Păun 52, 90 / Kapetanos 18)
Astra: Miron - Mihalache, Oprsal, Rohat, Crăciun - Paulinho, V. Gheorghe, Seto, G. Păun (Vlaicu 90+1) - Djokic (Cornea 86), Miranda. Antrenor: Nicolo Napoli.
Steaua: Zapata - P. Marin, Ghionea, Baciu, Rada - Szekely (Dayro Moreno 81), Pleşan (Tănase 15), Toja, Nicoliţă - Kapetanos, Surdu (B. Stancu 67). Antrenor: Mihai Stoichiţă.
Cartonaşe galbene: Păun 58, V. Gheorghe 73 / Baciu 28
Arbitri: Ovidiu Haţegan - Daniel Hulubei, Mihai Artene
Stadion: Astra; Spectatori: 5.000
Vezi aici cum s-a disputat meciul Astra - Steaua, scor 2-1.