Acesta este peisajul antreprenoriatului din România, asa cum a fost conturat de primul studiu al mediului antreprenorial românesc lansat de Ascendis Consulting, în parteneriat cu Alianţa Confederaţiilor Patronale din România.
Deşi sunt interesaţi de evoluţii şi trenduri, antreprenorii nu au o viziune clară a dezvoltării, bazându-se, mai degrabă, pe decizii pe termen scurt, arată studiul.
Rezultatele nu sunt deloc surprinzătoare în actualul context economic. Costea Dumitrescu, partener şi prşsedinte al companiei de training Ascendis, spune că o strategie pe termen lung depinde de factori externi, de predicţii, de inspiraţia fiecărui antreprenor, iar în acest moment, "singurul lucru pe care-l ştim sigur este că nu ştim nimic sigur". Acesta consideră că antreprenorii trebuie să-şi asume riscuri, să-şi formuleze o viziune pentru viitor pe care să o urmeze, chiar dacă nu au niciun fel de garanţii, "chiar dacă extrapolarea trecutului nu le mai dă soluţii pentru viitor".
Călin Fusu, fondatorul şi acţionarul principal al Neogen, admite că supravieţuirea este un obiectiv important în 2009, însă crede că criza reprezintă şi o oportunitate de refocalizare. "E ca runda de poziţionare (pole-position) de la Formula 1: este bine să fii în faţa concurenţilor după ce se dă startul real (postcriză), pe pista pe care eşti sigur că poţi câştiga", afirmă Fusu.
Despre greşelile antreprenorilor în viziunea lui Dan Sucu, preşedintele Mobexpert, sau Călin Fusu, şeful Neogen, citiţi mai multe pe Antreprenor.NET.