Liderii se vor întâlni, marți, prin videoconferință, în cadrul unui summit de urgență convocat în weekend, în contextul în care în UE cresc temerile legate de instabilitatea regiunii, în urma atacului Hamas.
Într-o declarație citită luni dimineață de către președintele Consiliului European, Charles Michel, acesta a declarat că summitul se va ocupa de asigurarea nevoilor de bază pentru cetățenii cei mai vulnerabili, în conformitate cu dreptul umanitar, de continuarea eforturilor în vederea găsirii unei soluții cu două state și de exercitarea de presiuni asupra tuturor celor care pot contribui la detensionarea situației, potrivit Realitatea Plus.
UE este extrem de preocupată de numărul potențial uriaș de migranți care vor părăsi Gaza și de nevoile umanitare pe care le va crea în țările vecine.
Declația s-a pronunțat în favoarea dreptului Israelului de a se apăra, dar acest lucru trebuie să se facă „în deplină conformitate cu dreptul internațional și cu dreptul umanitar internațional”.
Frontul unificat vine ca urmare a temerilor exprimate în UE cu privire la costul vieții civililor din Gaza în cazul unei operațiuni terestre a Israelului, precum și a temerilor legate de o escaladare în regiune, cu implicarea Hezbollah în Liban.