Studiul Piaţa clădirilor de birouri – încotro?, realizat de echipa portalului independent CladiriDeBirouri.ro, analizează dinamica pieţei pentru prima jumătate a anului 2009 şi trasează un scenariu pentru partea a doua a anului şi anii viitori. Rezultatele studiului au fost comunicate pentru prima dată publicului aflat joi, 24 septembrie, la seminarul Spaţiile de birouri: ce impact au asupra afacerilor noastre?, organizat de CladiriDeBirouri.ro şi tIMOn.
"Am decis să realizăm acest studiu din două mari motive. Primul – am simţit lipsa unui material complet în acest domeniu şi experţii intervievaţi au confirmat acest lucru. Al doilea motiv a fost dorinţa de a trece dincolo de speculaţiile care au plutit anul acesta asupra imobiliarelor. Studiul aduce o perspectivă realistă, echilibrată, din interior", explica Anda Dobre, manager de proiect CladiriDeBirouri.ro.
Studiul foloseşte metodologia interviului în profunzime şi a fost aplicat experţilor în domeniul Office din companii imobiliare de top: Colliers, DTZ Echinox, Epsilon Imobiliare, Esop, RealTime Imobiliar şi Rond Exclusive. Au fost propuse 10 subiecte majore, de la cele tehnice referitoare la estimarea unui yield corect, până la cele de interes general precum evoluţia cererii de spaţii de birouri şi a preţurilor acestora sau oportunităţi pentru companiile care închiriază.
Câteva extrase din studiu:
• "În următoarea perioadă vor apărea multe clădiri de birouri goale la vânzare la preţuri foarte atractive" (Epsilon)
• "Piaţa spaţiilor office va ajunge la nivelul atins în 2008 de-abia în următorii 5-7 ani" (Esop)
• "Cererea slabă corelată cu cea mai mare suprafaţă de spaţii de birouri livrată într-o perioadă de şase luni, au condus la o rată totală de neocupare de 13% pe segmentul office" (Colliers)
• "Interesul consumatorilor pentru birourile all inclusive a crescut datorită disponibilităţii imediate a spaţiilor, eliminării costurilor de relocare sau suprafeţelor mici care pot fi contractate" (DTZ)
Studiul în variantă completă poate fi vizualizat şi descărcat de pe site-ul CladiriDeBirouri.ro.