"Potrivit Constituţiei, Geoană nu se poate nici retrage, nici include,
pentru că nu domnia sa este problema, ci funcţia de preşedinte al
Senatului, care este consacrată prin lege, obligă la această ipostază.
Prin urmare, lui Geoană îi rămân două ipoteze de lucru - ori
demisionează din funcţia de preşedinte al Senatului şi nu mai este
vicepreşedinte al CSAT, ori anunţă că va refuza să mai participe la
şedinţele CSAT. Retragerea nu are nicio semnificaţie", a afirmat Stroe.
Potrivit secretarului general al PNL, gestul lui Geoană are o singură cauză, şi anume aceea că ar fi primit informaţii potrivit cărora CCR
urmează să declare neconstituţională legea prin care s-a instituit
funcţia de vicepreşedinte al CSAT.
"CCR va declara neconstituţională Legea şi Geoană va rămâne fără
jucărie. În acelaşi timp, nu trebuie să neglijăm că Geoană a luat
această atitudine pentru că tot suntem în ziua de vot şi astfel,
televiziunile, noi, discutăm de Mircea Geoană, de PSD. În opinia mea,
oamenii vor înţelege şmecheria la care a recurs şi va avea şi
consecinţele necesare. Lumea nu va fi încântată că Geoană face acest
lucru în timpul votului. Mi-aş permite o sugestie pentru televiziuni, să
nu mai transmită despre Mircea Geoană şi istoria ieşirii sale din CSAT
acum", a încheiat Stroe.