Strasbourg înseamnă însă mai mult decât un simbol european, înseamnă tradiţie, istorie şi, cu siguranţă, unul dintre cele mai frumoase oraşe din Franţa.
Cea mai bună modalitate de a vedea Strasbourg-ul este o plimbare cu vaporaşul pe râul Ill. Un tur de aproximativ o oră din cartierul vechi până în cartierul european îţi dezvăluie frumuseţile şi istoria oraşului.
Una din atracţiile oraşului este catedrala Notre Dame de Strasbourg, o clădire gotică impunătoare construită cu aproape şase secole în urmă. Datorită turnului său de 142 de metri, catedrala este cea mai înaltă clădire de acest fel din Franţa. Un adevărat spectacol îl oferă ceasul astronomic al catedralei, construit în 1.547 de maeştrii elveţieni. La ora 12 şi 30 de minute figurine reprezentându-i pe cei 12 apostoli trec pe rând prin faţa statuii lui Isus.
O atracţie în sine este şi gastronomia locului. Combinaţie între bucătăria germană şi cea franceză, mâncarea servită la terasele din Strasbourg respectă standardele nemţeşti ale cantităţii şi pe cele franţuzeşti ale calităţii.