Totodată, Stolojan a avut anul trecut venituri semnificative de la Parlamentul European. Astfel, acestea s-au ridicat la 189.223 de lei şi 27.251 de dolari, din care în calitate de europarlamentar a obţinut 55.586 de lei. În acelaşi timp, liderul PDL a mai beneficiat de la PE de 123.408 euro, reprezentând indemnizaţia de transport, de cazare şi întreţinere.
Faţă de 31 octombrie 2006, când a depus ultima declaraţie de avere la Cotroceni, Stolojan şi-a vândut mai multe case şi terenuri din Bucureşti, între care două case şi o garsonieră. Între timp, democrat - liberalul şi-a cumpărat un automobil Matiz, în 2007, iar conturile sale bancare, se ridică la 14.235 de euro, 11.938 de dolari, 2.560 de lire sterline şi 5.700 de lei.
În cei doi ani, Stolojan şi-a repoziţionat banii pe piaţa bursieră. Dacă la finalul lui 2006 deţinea la Banca Transilvania 648.041 de acţiuni, pe 1 aprilie 2009 declara doar 72.831 de acţiuni. În acelaşi timp, liderul PDL a investit în Petrom, evoluând de la 87.000 de acţiuni, în 2006, la un număr de 500.000 de acţiuni în 2009. De asemena, banii lui Stolojan au fost direcţionaţi şi către BRD unde deţine acum 40.000 de acţiuni în valoare de 258.000 de lei.
Totodată, democrat - liberalul deţine la SIF Banat Crişana 200.000 de
acţiuni şi are acelaşi împrumut acordat copiilor săi, de 2,3 milioane
de lei, pentru "finanţare obiectiv de investiţii" pentru hotelul din
Predeal. Stolojan scrie că nu are datorii.