Asta a fost întrebarea principală şi în interviurile cu Nicolae Manolescu sau cu Nicolae Breban. Şi am aflat, printre rînduri, şi de la Agopian ce am aflat şi de la ceilalţi doi: că Uniunea Scriitorilor e un amănunt. Aici se dau lupte grele de orgolii. Că oamenii aceştia au probleme din trecut de rezolvat şi că se dă o bătălie literară cu ferocitate politică.
Am o întrebare pe care le-am pus-o şi contracandidaţilor. Nu vă înţeleg, nu înţeleg de ce vreţi preşedinţia acestei instituţii, de ce vă tulburaţi viaţa liniştită pentru atîta lucru?
Eu, personal, nu vreau să fiu preşedinte… Dar nu vreau să mai fie Nicolae Manolescu. Absolut tot ce a făcut în cei patru ani m-a nemulţumit.
A ajuns Manolescu un Iliescu al literaturii?
Nu, nici chiar aşa…
Un Băsescu?
(rîde) Nu, nici Băsescu. Nici Iliescu, nici Băsescu n-au nicio legătură cu cultură. N-are rost să amestecăm borcanele. Eu aş fi procedat la fel indiferent… De fapt, eu sînt foarte lăudat în acest capitol, spune că sînt „un mare scriitor!”, „un stilist admirabil”…